Fişierele de tip cookie sunt esenţiale pentru ca dumneavoastră să utilizaţi la maximum site-ul nostru Web. De fapt, aproape toate site-urile Web utilizează acest tip de fişiere. Fişierele de tip cookie stochează preferinţele dumneavoastră şi alte informaţii care ne ajută să ne îmbunătăţim site-ul Web - dar nu vă faceţi griji, nicio informaţie colectată de pe site-ul nostru nu vă identifică în mod personal. Puteţi afla mai multe despre fişierele de tip cookie şi despre cum puteţi să le controlaţi cu ajutorul setărilor dumneavoastră de navigare din Ghidul Ford privind fişierele de tip cookie.

Aflați mai multe

 
Ford Transit Connect Siguranţă deplină şi securitate garantată
Siguranţă deplină şi securitate garantată
Noul Transit Connect dispune de tehnologii care pot frâna automat, care vă pot ajuta să apelaţi serviciile de urgenţă şi care vă pot scuti de stresul pornirilor din rampă. De asemenea, menționăm și sisteme care vă permit să blocaţi şi să deblocaţi uşile în mod individual, care fac aproape imposibilă copierea cheii şi care declanşează alarma chiar şi după deconectarea bateriei.

Aceste tehnologii avansate au fost concepute pentru a face deplasările mai uşoare şi mai sigure. Atunci când conduceţi mult, este bine de știut că utilitara vă protejează pe dumneavoastră, pe alţi participanţi la trafic şi pietoni (precum şi pe sine) în fiecare zi de lucru.
O serie completă de tehnologii de asistare a şoferului vă pot face viaţa mai uşoară, pot reacţiona rapid în cazul puţin probabil al unui accident şi vă pot ajuta activ să preveniţi un astfel de accident.
Ford SYNC cu Asistenţă de urgenţă poate suna după ajutor chiar dacă dumneavoastră nu puteţi
Ford SYNC cu Asistenţă de urgenţă poate suna după ajutor chiar dacă dumneavoastră nu puteţi

Un aspect important al tehnologiei Ford SYNC care vă poate salva viaţa este Asistenţa de urgenţă. În cazul puţin probabil al unui accident, când se activează airbagul sau se dezactivează pompa de carburant, tehnologia poate efectua automat un apel direct către Serviciile de urgenţă în locul dumneavoastră. Dacă este cazul, puteţi alege să întrerupeţi apelul sau să discutaţi cu personalul de urgenţă. Un aspect extrem de important este faptul că sistemul va furniza informaţii vitale, precum coordonatele dumneavoastră GPS, chiar şi atunci când v-aţi pierdut cunoştinţa.*

*Asistenţa de urgenţă Ford operează în peste 30 de ţări din Europa. Această dotare funcţionează atunci când este conectată cu un telefon mobil compatibil pe care îl aveţi la dumneavoastră, în momentul în care un airbag este declanşat (cu excepţia airbagurilor pentru genunchi) sau atunci când un senzor care înregistrează o defecţiune întrerupe pompa de combustibil. Funcţia de mesagerie şi Asistenţa de urgenţă nu sunt acceptate în toate limbile europene.
Active City Stop
Active City Stop. Pentru a ajuta la evitarea coliziunilor la viteze reduse
Coliziunile în trafic la viteză mică, cu opriri şi porniri frecvente, au loc mult prea des. Iar opţiunea Active City Stop este o tehnologie avansată creată pentru a vă ajuta să evitaţi astfel de coliziuni sau pentru a reduce impactul acestora. Dacă sistemul detectează că autovehiculul din faţă s-a oprit brusc, iar dumneavoastră vă deplasaţi cu mai puţin de 30 km/h, va acţiona automat frânele. Ca dovadă a caracterului său inovator, tehnologia Active City Stop a primit premiul Advanced oferit de Euro NCAP pentru siguranţă.*

*Acordat pentru Ford Focus.
Un plus de control în cazul pornirilor în rampă
Un plus de control în cazul pornirilor în rampă
Sistemul de asistenţă la pornirea din rampă împiedică temporar alunecarea în spate atunci când porniţi din pantă. Sistemul funcţionează prin menţinerea presiunii la nivelul sistemului de frânare pentru un interval suplimentar de 2,5 secunde, asigurându-vă mai mult timp şi control atunci când mutaţi piciorul de pe pedala de frână pe cea de acceleraţie. Acest sistem este, de asemenea, util când opriţi şi porniţi autovehiculul pe suprafeţe alunecoase.
Ford se află în permanenţă în avangarda dezvoltării de tehnologii şi caracteristici de siguranţă premiate şi inovatoare. Veţi descoperi multe dintre acestea integrate în noul Transit Connect, fiecare în parte fiind prevăzută pentru a vă ţine în siguranţă ori de câte ori vă aflaţi la volan.
Controlul electronic al stabilității
ESC vă ajută să menţineţi controlul asupra vehiculului, indiferent de condiţii
Controlul electronic al stabilităţii (ESC) monitorizează în mod constant deplasarea utilitarei, detectează orice abateri de la traseul ales (dacă vehiculul începe să patineze, de exemplu) şi corectează automat poziţia de drum. Sistemul este creat pentru a vă ajuta să menţineţi controlul asupra autoutilitarei şi, în plus, vă poate ajuta să reduceţi distanţa de frânare în caz de urgenţă.
Sistem de control al tracțiunii
Aderenţă maximă cu efort minim
Un sistem avansat de control al tracţiunii (TCS) elimină alunecarea în exces a roţilor şi vă asigură cea mai bună aderenţă, performanţă şi stabilitate, atunci când aveţi mai mare nevoie. Sistemul monitorizează încontinuu şi ajustează puterea livrată roţilor individuale ale vehiculului, asigurând contact şi aderenţă maxime atunci când acceleraţi.
Sistem de control adaptiv al încărcăturii
Caracteristici de control care se adaptează în funcţie de încărcătură
Sistemul de control adaptiv al încărcăturii (LAC) ajustează Controlul electronic al stabilităţii în funcţie de greutatea totală pe care o transportă utilitara. Acest lucru asigură control şi stabilitate, indiferent dacă este goală sau complet încărcată.
Sistem de monitorizare a presiunii din pneuri
Vă avertizează dacă pneurile pierd presiune
Întotdeauna este important să menţineţi presiunea corectă în pneuri, pentru a vă ajuta să economisiţi combustibil, să protejaţi pneurile şi să fiţi în siguranţă. De aceea, senzorii monitorizează constant fiecare roată şi vă alertează dacă apare o problemă, astfel încât să puteţi trage pe dreapta, să verificaţi şi să umflaţi pneul sau să schimbaţi roata.
Asistenţă la stabilizarea remorcii
Menţinerea în siguranţă pe banda de rulare a remorcii
Funcţia de asistare a balansării remorcii (TSA) detectează „şerpuirea” sau balansarea remorcii şi reduce viteza noului Transit Connect până când problema dispare, făcând ca remorcarea să fie mai controlată. Sistemul încetineşte vehiculul, reducând cuplul motorului şi crescând treptat presiunea frânelor pe toate roţile.
Sistemul de asistenţă la frânarea de urgenţă
Putere suplimentară pentru frânare de urgenţă
Sistemul de asistenţă la frânarea de urgență (EBA) ajută utilitara să atingă eficienţa maximă de frânare în cazul unei situaţii de urgenţă. Sistemul detectează presiunea aplicată de şofer pe pedala de frână şi crește automat această presiune, dacă este cazul. Pentru a reduce şi mai mult distanţa de oprire, noul sistem de intensificare hidraulică spate oferă o presiune de frânare suplimentară pe frânele din spate în timpul opririi de urgenţă, atunci când sistemul ABS este activat.
Sisteme avansate pentru o frânare mai controlată
Sisteme avansate pentru o frânare mai controlată
Sistemul de frânare cu anti-blocare roţi (ABS) şi distribuţia electronică a forţei de frânare (EBD) asigură o frânare mai bine controlată.
Airbaguri tip cortină, pentru şofer, pasager şi laterale
Sistem airbag îmbunătăţit
Noul Transit Connect este disponibil cu airbaguri tip cortină, pentru şofer, pasager şi laterale. De asemenea, senzori avansaţi sunt poziţionaţi în puncte cheie în vehicul, pentru a asigura o reacţie rapidă şi controlată.
Iluminarea la frânarea de urgenţă
Un avertisment în spate, atunci când frânaţi brusc
Sistemul Lumină de frânare de urgenţă (EBL) aprinde luminile de avarie pentru a avertiza ceilalţi şoferi atunci când frânaţi puternic.
Sistem de reamintire pentru utilizarea centurii de siguranţă a şoferului
Nu uitaţi niciodată să purtaţi centura de siguranţă
Un sistem de reamintire pentru utilizarea centurii de siguranţă a şoferului vă avertizează dacă uitaţi vreodată să vă puneţi centura şi este montat ca dotare standard pe fiecare model.
Puncte ISOFIX pentru fixarea scaunului pentru copii
Ajutor pentru menţinerea copiilor în siguranţă
Puncte ISOFIX pentru fixarea scaunului pentru copii sunt disponibile pentru scaunul pasagerului din faţă la modelele Utilitară. La fel şi pentru cele două scaune dinspre exterior, din spate (al doilea rând), ale versiunilor de utilitară cu cabină dublă şi Kombi.
O serie completă de măsuri de securitate ajută la protejarea mărfii şi utilitarei dumneavoastră împotriva hoţilor: lucru vital dacă nu puteţi alege mereu unde să parcaţi.
Închidere centralizată de la distanţă
Puteţi alege ce uşi să blocaţi şi să deblocaţi
Noul Transit Connect are ca dotare standard sistemul de închidere centralizată a uşilor cu telecomandă. Iar acest sistem de închidere este mai sigur ca niciodată. Şi aceasta deoarece puteţi alege să descuiaţi o singură uşă, în timp ce celelalte rămân blocate în mod sigur, până când activaţi un comutator de pe portiera şoferului. Acelaşi comutator controlează blocarea şi deblocarea tuturor uşilor vehiculului.
Încuietori de uşi cu armătură împotriva efracţiei
Încuietori de uşi anti-efracţie
Toate încuietorile portierelor sunt protejate cu o armătură anti-efracţie pentru a împiedica spargerea lor prin găurire sau dăltuire.
Transponder avansat
Un transponder avansat care nu poate fi copiat
Pe lângă sistemul avansat de închidere centralizată, noul transponder tip briceag este dotat cu un transmiţător cu două canale. Drept urmare, unui hoţ îi va fi practic imposibil să scaneze sau să copieze cheia. Este reîncărcabil, rezistent la intervenţii şi la apă şi poate fi acţionat la 30 m de utilitară.
Perete despărţitor din oţel pe toată înălţimea
Peretele despărţitor complet din oţel ţine hoţii afară
În eventualitatea puţin probabilă a pătrunderii unui hoţ în cabină, un perete despărţitor din oţel pe toată înălţimea şi pe toată lăţimea previne accesul acestuia la conţinutul spaţiului de încărcare. Această măsură de securitate eficientă acţionează, de asemenea, drept caracteristică de siguranţă importantă, protejându-vă de marfa sau sculele transportate în spaţiul de încărcare din spatele său.
Încuietori speciale
Încuietori speciale
Noul Transit Connect este prevăzut cu încuietori care: încuie la loc uşile după 45 de secunde, dacă nu deschideţi niciuna în acest interval (după utilizarea telecomenzii); fac imposibilă blocarea uşilor faţă dacă sunt întredeschise; deblochează toate uşile dacă airbagul se declanşează.
Torpedou care poate fi încuiat
Încă un loc pentru depozitarea lucrurilor de valoare
Nu lăsaţi lucrurile de valoare la vedere, pentru a nu tenta hoţii care sparg geamul şi fură ce apucă. Încuiaţi-le în siguranţă în torpedou.
Două opţiuni de alarmă de nivel înalt
Două opţiuni de alarmă de nivel înalt
O alarmă de perimetru opţională vă protejează vehiculul, declanşându-se dacă uşile sau capota sunt deschise cu forţa. Pentru protecţie (şi descurajare a hoţilor) şi mai mare, alegeţi un sistem de alarmă Thatcham de categoria 1. Acest sistem complex se activează automat în momentul în care încuiaţi vehiculul şi emite un semnal sonor puternic dacă este declanşat de o intrare forţată, dacă vehiculul este ridicat sau dacă senzorii de mişcare detectează o mişcare înăuntru.
Alarmă de rezervă independentă
O alarmă de rezervă, independentă, suplimentară
Un dispozitiv sonor de siguranţă, cu baterie proprie, reprezintă un sistem suplimentar, secundar de alarmă, care este furnizat împreună cu opţiunea de alarmă Thatcham. Acesta emite avertismentul sonor în momentul declanşării alarmei şi, deoarece are propria sa sursă de alimentare încorporată, se va activa chiar dacă cineva deconectează bateria vehiculului.
 

>